Din seria lucrurilor cu care ne ciocnim des și care ni se par a fi departe de a fi creative, aș ‘pune reflectoarele’ azi pe ușa rotativă. Da, este genul de ușă care, pe mine personal, de la prima rotire, m-a făcut să mă simt ca un hamster într-o rotiță.

Însă, cum rotirea ușii nu a fost întotdeuna fluidă și m-am blocat, din neatenția sau graba diverșilor ‘parteneri’ de rotit ușa, s-a aprins, în mintea mea, acum câțiva ani, și întrebarea ce-o fi fost în mintea celui care a inventat-o și a celui care a ales s-o folosească.

Usa rotativa
A fi creativ nu înseamnă să creezi ceva artistic, ci să vii cu o idee care să rezolve o problemă într-un mod ingenios

Cum cartea 1001 invenții nu e tocmai un roman pe care să-l citești din scoarță în scoarță, am deschis la pagina cu ușa rotativă, ca să mă luminez cumva și am realizat că banalitățile care ne înconjoară au toate un sâmbure creativ care nu ne emoționează, de la întrerupătoare, la ochelari și chei.

Revenind la ușă rotativă, lucrurile par banale: este doar o ușă care se rotește și are câteva separatoare (numite canaturi) care este folosită în spații unde trec multe persoane.

De fapt, însă, ușa a fost concepută pentru a se evita ciocnirea dintre persoanele care intră și cele care ies și pentru a economisi energie și pentru a scădea costurile aferente. Așadar, sunt la mijloc rațiuni de mediu, arhitecturale și sociale cărora nu le-am dat nici o atenție. De fapt, ușa cu 4 separatoare (canaturi) nu permite intrarea directă a aerului de afară în interiorul clădirii.

Deși această soluție pleacă de la o problemă care nu este a mea, precum economisirea consumului de energie electrică, am ajuns să-i pun eticheta de soluție creativă, având în vedere că un consum mult mai redus pentru mii și milioane de clădiri, ne face niște consumatori mai puțin lacomi ai resurselor.

Dacă ți-ai imaginat că prima ușă rotativă a fost inventată cam de când au apărut mall-urile, supermarketurile și magazine precum IKEA, ești pe aproape. A fost inventată cam de când au apărut zgârie-norii. Mai exact, brevetul invenției este din 1881 și aparține lui H. Bockhacker.

E adevărat că iubesc și soluțiile naturale, așa că sunt curioasă cum o să arate o ușă a viitorului care să ia în calcul și experiența clienților, nu doar tăierea costurilor.

Până atunci, poți să arunci un ochi pe o variantă superioară a ușii rotative, care nu doar economisește energie, ci și o creează. ‘Revolution Door’ este creată de designerii de la Fluxxlab din New York (2008). Uite o prezentare video Revolution Door (engleză)

Trimite mai departe: